Anunțuri

Comunicarea în situații de criză și soluții pentru Smart City, discutate la o întâlnire a ministrului Lucian Șova cu lideri ai administrației locale din județul Bacău

COMUNICAT DE PRESĂ


Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, a participat la sfârșitul acestei săptămâni, la sediul Consiliului Județean Bacău, la o întâlnire de lucru despre eficientizarea și dezvoltarea pe plan local a unui sistem mai complex de comunicații în situații de urgență, pornind de la cazuri concrete cu care s-au confruntat autoritățile județene.

Totodată, participanții au discutat despre aplicarea unui proiect-pilot Smart City și în județul Bacău alături de companii importante din acest sector. Cu această ocazie, reprezentanții Telekom Romania au prezentat autorităților locale și județene soluțiile pe care le are compania pentru crearea unui oraș inteligent și platforma de management școlar Adservio, care conectează toate persoanele și instituțiile implicate în actul de educație.

Ministrul Lucian Șova a subliniat că este important ca orașele să funcționeze într-un mod inteligent, prin intermediul soluțiilor IT&C, a interacțiunii dintre locuitori, administrație și mediul de afaceri local și a promis sprijin din partea MCSI pentru toate comunitățile locale care dezvoltă proiecte Smart City.

La întâlnire au participat: președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, primarul Bacăului, Cosmin Necula, subprefectul județului Bacău, Valentin Ivancea, inspectorul școlar general, Florin Lazăr, reprezentanți ai Telekom și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale.

 

Skip to content