Anunțuri

Primul succes major al PRES RO în domeniul Pieței Unice Digitale

Comunicat de presă, București, 22 ianuarie

Președinția României a ajuns astăzi la un acord politic provizoriu cu Parlamentul European care urmează să fie andosat de Consiliu, cu privire la propunerea de directivă privind reutilizarea informațiilor din sectorul public.

„Succesul de astăzi al Președinției României reprezintă un pas major către dezvoltarea ecosistemului european de date deschise, generarea de economii substanțiale prin reutilizarea datelor pentru o gamă largă de produse și servicii noi și pentru crearea de noi ecosisteme de date valoroase în beneficiul cetățenilor, companiilor, IMM-urilor etc. Președinția României contribuie semnificativ la crearea unui spațiu european comun al datelor, la  creșterea economică a Europei, la crearea de noi locuri de muncă și la noi oportunități de afaceri”, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul comunicațiilor.

Organismele din sectorul public produc și colectează cantități uriașe de date, care constituie o resursă deosebit de valoroasă pentru dezvoltarea serviciilor digitale inovatoare, inteligenței artificiale, volumelor mari de date etc.

Actul legislativ agreat astăzi va genera beneficii majore mai ales pentru întreprinderile mici și mijlocii, prin reducerea barierelor la intrarea pe piață, prin reducerea taxelor pentru reutilizarea informațiilor din sectorul public, prin creșterea disponibilității datelor prin introducerea de noi tipuri de date publice și date obținute prin finanțare din fondurile publice precum datele deținute de întreprinderile publice din sectorul utilităților publice și al transporturilor și datele de cercetare, creșterea oportunităților de afaceri prin încurajarea publicării de date dinamice.

Biroul de presă al MCSI

biroupresa@comunicatii.gov.ro

Tel: 0785.235.222 / 0213114144