Anunțuri

Poziția ministerului în răspuns la articolele apărute în presă cu privire la vânzarea de active Telekom România

Politica Guvernului României în ceea ce privește companiile în care statul este acționar este aceea de a proteja portofoliul statului român și interesele cetățenilor, astfel încât companiile să fie profitabile.

În acest sens, CEO-ul Telekom a dezvoltat un plan de afaceri pe termen mediu pentru stabilizarea companiei, pe care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale îl susține, prin reprezentanții săi în consiliul de administrație, alături de ceilalți acționari ai companiei. Planul de afaceri nu conține nicio referire la vanzarea de active ale Telekom România.

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale își reafirmă, pe această cale, dorința de stabilitate, predictibilitate și dezvoltare economică, în conformitate cu direcțiile stabilite prin programul de guvernare.