Anunțuri

Participarea secretarului de stat Maria-Manuela Catrina în cadrul reuniunii Comitetului Economic și de Mediu al OSCE (Viena, 27 martie 2019)

Secretarul de stat Maria-Manuela Catrina a participat astăzi, 27 martie 2019, la Viena, ca vorbitor în cadrul reuniunii Comitetului Economic și de Mediu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), la punctul dedicat împărtășirii experiențelor și celor mai bune practici privind politicile naționale în domeniul „Consolidării Bunei Guvernanțe și Promovării Conectivității”. Prezentarea oficialului român a fost dedicată viziunii României pe tema digitalizării, aflată printre prioritățile țării noastre în contextul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul intervenției avute, secretarul de stat a relevat dorința României, în calitatea menționată, de a răspunde aspirațiilor și preocupărilor cetățenilor europeni, alături de eforturile de a facilita înregistrarea de progrese pe cât mai multe dosare discutate la nivelul UE. Totodată, a menționat promovarea coeziunii ca temă centrală în cadrul mandatului deținut de România.

Oficialul român a prezentat tema digitalizării ca fiind subsumată, alături de alte subiecte printre care competitivitatea, reducerea disparităților, inovarea sau conectivitatea, uneia dintre cele patru arii prioritare ale Președinției române a Consiliului UE – Europa convergenței. A subliniat dorința de a promova o societate digitală incluzivă, precum și rolul de leadership al Europei în materie. Totodată, s-a referit la cele patru priorități din cadrul Pieței Digitale Unice: inovarea, securitatea cibernetică, competențele digitale și implicarea femeilor în domeniul tehnologic.

A evidențiat importanța pe care România o acordă transformării digitale, menționând, printre altele, ponderea mare din PIB deținută de economia digitală, precum și performanțele recunoscute ale specialiștilor români în domeniu, atât în țară, cât și în străinătate. A indicat organizarea de către țara noastră a mai multor evenimente dedicate digitalizării, adresând invitația celor interesați de a participa. Cu privire la dobândirea competențelor digitale, s-a referit la includerea acestei componente în cadrul unor programe educaționale, precum și la utilitatea acesteia în inițierea unor proiecte de afaceri.

Demnitarul român a exprimat apreciere pentru preocuparea și eforturile OSCE în materia digitalizării, concretizate printr-o serie de angajamente politice reflectate în documentele adoptate la nivelul organizației, inclusiv în cadrul celui mai recent Consiliu Ministerial, de la Milano, din decembrie 2018. În baza acestora, a evidențiat regăsirea digitalizării printre prioritățile OSCE pentru anul în curs. În final, a exprimat speranța că abordarea UE privind transformarea digitală poate servi ca sursă de inspirație pentru eforturile viitoare ale OSCE în acest domeniu, în concordanță cu profilul și angajamentele asumate de această organizație.

Skip to content