Anunțuri

Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Producătorilor și Distribuitorilor de Echipamente Electrice și Electronice (APDETIC)

Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională a semnat un protocol de colaborare cu Asociația Producătorilor și Distribuitorilor de Echipamente Electrice și Electronice (APDETIC)

Astăzi, 4 aprilie 2016, MCSI a semnat un Protocol de colaborare cu APDETIC, o organizație non-profit ce reunește cele mai importante companii producătoare și distribuitoare de echipamente de tehnologia informației și comunicațiilor din România.

Acest protocol are drept scop cooperarea între Minister și APDETIC în cadrul Coaliției Skills 4 IT în România, o platformă europeană implementată la nivel național de către APDETIC și care susține în fiecare an campania eSkills for Jobs (Competențe digitale pentru locuri de muncă) – un vehicul eficient de informare, comunicare dar și de conștientizare a importanței educației și formării profesionale prin competențe digitale, în acord cu direcțiile Agendei Digitale pentru Europa 2020 și ale Marii Coaliții pentru locuri de muncă bazate pe competențe digitale (Grand Coalition for Digital Jobs) ale Comisiei Europene.
Prin acest protocol, Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională va colabora cu APDETIC în realizarea de campanii de promovare, diseminare și conștientizare la nivel național privind incluziunea digitală a persoanelor defavorizate, reducerea decalajului digital față de alte state membre UE, precum și dezvoltarea de activități de alfabetizare digitală și de pregătire a forței de muncă din România în acord cu cerințele economiei digitale la nivel european.

„În prezent, România are strategii care, prin inovare și competitivitate, conduc către o societate informațională bazată pe cunoaștere și o economie digitală. Vom încuraja acest trend care să sprijine noua generație de nativi digitali prin crearea de programe educaționale și curricule speciale de învățare prin IT&C și dezvoltarea de competențe digitale bazate pe dispozitive inteligente, resurse educaționale deschise și platforme sociale virtuale care revoluționează parcursul traseelor de învățare și modifică prioritățile strategice naționale.” a declarat ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan cu privire la importanța competențelor digitale în formarea forței de muncă pentru economia digitală.

Mai multe detalii despre campania eSkills 2016 găsiți pe site-ul APDETIC, http://asociatiait.ro/proiecte/eskills/ sau pe pagina dedicată a Comisiei Europene, http://eskills4jobs.ec.europa.eu/.