Anunțuri

"Investiția în IT&C este o investiție pentru viitor" a declarat astăzi Ministrul MCSI, în cadrul conferinței ZF Digital 2016.

”Trebuie să înţelegem că investiţia în IT&C şi în administraţia publică nu este o cheltuială a statului român, ci o investiţie pentru viitor”, a declarat marți, 15 noiembrie, Delia Popescu, Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională la cea de-a VI-a ediție a conferinței ZF Digital 2016.

Ministrul MCSI a subliniat importanța proiectelor statului în domeniul IT&C – unul dintre cele mai dinamice sectoare, necesitatea investițiilor în IT și a adoptării legii salarizării unitare, pentru a se putea reduce decalajul dintre salariile de la stat și cele din privat, mai ales în domeniul IT.

”Suntem captivii propriului nostru sistem, din păcate. Iar acum avem efectul de domino, care continuă. Avem un exod de specialiști în afara granițelor. Practic, cererea este mai mare decât oferta, iar în sectorul public salariile nu sunt tocmai atractive. Suntem în situaţia că, deşi vrem să facem sisteme informatice, nu avem cu cine să le facem şi nu avem cum să interpretăm ceea ce primim de la firmele de software. De aceea spun că suntem captivii propriului nostru sistem, nu a firmelor de software” a mai declarat ministrul Delia Popescu, la conferința ZF Digital ’16.

15027847_372970113045205_3437237408331482159_n

15078910_372970076378542_3057154796807261534_n