Anunțuri

Parc tehnologic – platformă de atragere a investițiilor în segmentul ITC

Comunicat de presă, București, 11 decembrie 2018

Astăzi, 11 decembrie 2018,  ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Alexandru Petrescu, s-a întâlnit la sediul MCSI cu o delegație din Republica Coreea (KPC) formată din reprezentanți ai Centrului de Productivitate Coreean și profesori din cadrul Universității Korea.

Având în vedere performanța Republicii Coreea în domeniul inovației, ocupând locul 1 în clasamentul celor mai inovative 50 de țări din lume pentru cinci ani la rând, demnitarul român și-a exprimat deschiderea pentru o colaborare cu partea coreeană, cu precădere în zona dezvoltării parcurilor tehnologice, a promovării competențelor digitale și a dezvoltării rețelei de telecomunicații de ultimă generație, 5G.

Cultura inovării și preocuparea continuă pentru creșterea productivității a transformat Republica Coreea într-un lider în domeniul comunicațiilor și al tehnologiei informației, iar din acest punct de vedere un palier de colaborare cu partea coreeana în acest domeniu va stimula demersurile si implementarea prioritățile ministerului în sectoarele tehnologice cu valoare adăugată mare”, a declarat Alexandru Petrescu.

Discuțiile au vizat și implementarea strategiei 5G în România, Republica Coreea reprezentând un model de bune practici în acest domeniu, fiind singura țară din lume care a operaționalizat furnizarea de servicii de telecomunicații 5G, inițial cu scop comercial, urmând ca din martie 2019, rețeaua să fie operațională la nivel național. 

Totodată, în cadrul discuțiilor, s-a explorat cadrul unui potențial parteneriat pe zona academică prin care studenții români și coreeni să participe la diverse programe de schimb de experiență, menită să stimuleze creativitate și inovația tinerilor în domeniul ITC.

 

Biroul de presă al MCSI
biroupresa@comunicatii.gov.ro
Tel: 0785.235.222
Tel: 0213114144