Anunțuri

Informare de presa

În perioada 3-4 decembrie, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu, participă la Bruxelles, la lucrările Consiliului Transporturilor, Telecomunicațiilor și Energiei (TTE). În marja acestuia, ministrul roman a demarat seria întâlnirilor bilaterale în perspectiva preluării de către România a mandatului de Președinție a Consiliului UE. Prima întâlnire bilaterală a avut loc cu delegația la nivel înalt a Republicii Federale Germania, condusă de domnul Stefan Schnorr. Acesta a avut cuvinte apreciative cu referire la agenda ambițioasă a președinției române în domeniul digital, atât în materie de priorități cât și de program de evenimente și reuniuni ministeriale, subliniind că inteligența artificială, calculul de înaltă performanță, accesul și proprietatea asupra datelor sunt printre prioritățile Germaniei pentru perioada următoare.

Demnitarul român a precizat faptul că „digitalizarea trebuie să devină o politică orizontală care să acopere toate sectoarele economice, și astfel, întreprinderile europene să dobândească o dimensiune globală, adaptându-se rapid la tendințele mondiale privind noile tehnologii precum 5G, Internet of Things, inteligența artificială, blockchain”.Totodată, acesta a evidențiat că președinția română va prioritiza digitalizarea atât din perspectiva dezvoltării noilor aplicații inovatoare, dar și din prisma optimizării beneficiilor pentru cetățenii și companiile europene (inclusiv pentru startup-uri) în condițiile asigurării protecției datelor personale și a securității cibernetice.

Amintim că motto-ul președinției române în domeniul digital este „Europa digitală fără granițe și în curs de transformare”, iar cele 4 priorități majore sunt inovarea, securitatea cibernetică, promovarea competențelor digitale și susținerea implicării femeilor în IT.

Biroul de presă al MCSI
biroupresa@comunicatii.gov.ro
Tel: 0785.235.222

Tel: 0213114144