Anunțuri

Doamna Secretar de Stat Maria-Manuela Catrina a participat la festivitatea de premiere a concursului de informatică aplicată „InfoEducație”, 05.08.2017

Sâmbătă, 5 august a.c., doamna Secretar de Stat, Maria – Manuela Catrina a participat la festivitatea de premiere și bilanț a concursului InfoEducație, aflat la cea de-a XXIV – a ediție, organizat de Uniunea Profesorilor de Informatică din România, la Centrul de Agrement Gălăciuc, comuna Tulnici, județul Vrancea.

Ediția din acest an a adunat peste 220 de elevi din țară, pasionați de IT, care și-au prezentat cele mai ingenioase lucrări de specialitate. Tot în cadrul competiției, a avut loc și un concurs pe echipe. Acesta a presupus realizarea unei lucrări ce îmbină elemente de proiectare, construcție și programare.

Maria – Manuela Catrina, a apreciat lucrările participanților ca fiind de calitate foarte ridicată, atât ca nivel de cunoștințe necesare, cât și în ceea ce privește inventivitatea și volumul de muncă depus. Aceasta a lansat provocarea tinerilor programatori, reuniți în tabăra de la Gălăciuc, de a participa la evenimentele ce vor fi organizate cu scopul exercitării președinției rotative a Consiliului European de către România, în 2019, prin dezvoltarea de proiecte de robotică.

Concursul InfoEducație este cel mai puternic și longeviv concurs practic de IT din România și se desfășoară conform unui regulament care permite alegerea celor mai buni competitori din toate liceele din țară. Concursul evoluează în patru etape: pe unitatea școlară, locală, județeană și națională. Juriul etapei naționale a acestui concurs este format în mare parte din studenți sau absolvenți angajați la diferite firme de IT&C care au experiența a două sau trei ediții ale concursului. Categoriile jurizate sunt Web, Roboți, Multimedia, Soft Educațional, respectiv Soft Utilitar.

Ediția concursului InfoEducație 2017 s-a bucurat de prezența Ministrului Consultării Publice și Dialogului Social, domnul Gabriel Petrea, precum și de un număr reprezentativ de parteneri ai evenimentului.