Anunțuri

Alexandru Petrescu: Cooperarea în domeniul comunicațiilor reprezintă un punct central al dezvoltării relației bilaterale româno-elene

Comunicat de presă, București, 29 martie 2019

Alexandru Petrescu, ministrul comunicațiilor și societății informaționale, a participat vineri, 29 martie, la Palatul Victoria, în cadrul delegației române, la consultările interguvernamentale România – Republica Elenă, cu ocazia Reuniunii în format cvadrilateral România-Bulgaria-Republica Elenă-Serbia.

Delegațiile au fost conduse de Prim-miniștrii Viorica Dăncilă și Alexis Tsipras.

„Cooperarea în domeniul comunicațiilor și societății informaționale reprezintă un punct central al dezvoltării relației bilaterale româno-elene, atât din punct de vedere al întăririi colaborării pentru dezvoltarea regiunii Balcani, dar și din perspectiva atingerii unor obiective comune în cadrul Uniunii Europene.

Este nevoie ca România și Republica Elenă să colaboreze în mod determinat și în domeniul securității cibernetice, e-guvernare, dezvoltarea competențelor digitale și al transferului de know-how privind crearea orașelor inteligente în turism și digitalizarea diferitelor sectoare economice, cum ar fi agricultura”, a declarat ministrul comunicațiilor și societății informaționale, Alexandru Petrescu.

Cu investiții de aproximativ patru miliarde de Euro în economia românească, în sectoare precum cel al comunicațiilor, bancar și agriculturii, Republica Elena reprezintă un partener solid al României pe multiple paliere de cooperare.

Biroul de presă al MCSI
biroupresa@comunicatii.gov.ro
Tel: 0785.235.222 / 0213114144

 

Skip to content